Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

SCOATE DIN TEACĂ - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru SCOATE DIN TEACĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 38 pentru SCOATE DIN TEACĂ.

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece... Și ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un scaun nou și lung, și după ce-a întrebat de dascăl, care cum ... scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu intru acasă, ci cotigesc în stânga și intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea, și băieții după mine; și, până să mă ajungă, eu, de frică ... Costache, cel răgușit, balcâz și răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. Se zicea că are să treacă Vodă pe acolo spre mănăstiri. Și bădița Vasile n-are ...

 

Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure

... Iese-o zînă din bolboacă Cărei ramurile plouă Sărutări de promoroacă. Rîd stejarii, fioroșii, Scot din flori mirezme teii, Ies din veacuri Făt-Frumoșii Și din cremene ies zmeii. Mura tremură pe viță, Ard din aripi licuricii, Vin zmeriți către Domniță Uriașii și piticii: Sîsîilă și Gînganul Vin călări pe rîși de munte, Caragață căpitanul Pe-un haram cu corn ... Badea Vulpe din Straoane Vine în olac cu coadă, Bate patru lighioane De gîndești că le deznoadă; Ursu , vameș de prisacă, Ține hîțele lui slabe: Scoate sabia din teacă Și salută-n două labe. Vin cu toții, mic și mare, Și purtînd la coifuri mîna, Stau la front în nemișcare, Așteptînd să treacă Zîna ... labă sub bărbie, Scrisă-n chip de pisicuță Gata de călugărie; Magdalina , găinușa, Numai-n horbotă de pene, Își mlădie-n voaluri gușa Tremurînd ușor din gene. Doamna Clara lui Kir Vulpe Din olacu-i vrea să sară... Ce picior ! Și ce mai pulpe ! Ah ! zglobie doamnă Clară !... Dar deodată printre ranguri Șopăitul încetează; Toți ascultă: patru granguri ... la-ndemînă: Ciripesc în somn copacii Visul lor d dimineață; Înstrunează pitpalacii Cobzele de prin fîneață; Lîngă vrabia cochetă Stă mierloiul în picioare Îndrugîndu-i din ...

 

Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul

... dor de luptă, cu ochii se măsoară, Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară, Zicând: „Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă! E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!“ Balcanul cel fanatic, muncit de aspră ură, Nu știe să-ngrădească sălbatica lui gură Și zice ... vecine, De nu pleca-vei fruntea, amar va fi de tine, Căci răpezi-voi grabnic din plaiurile-mi nalte Torente-necătoare deprinse ca să salte Din maluri peste maluri, din munte peste munte, Să bată-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte, Să facă într-o clipă ca să dispari ... cum te râde și Dunărea, și Marea? Deviza ta-i sclavia , ș-a mea - neatârnarea !“ Cum zic, doi vulturi ageri, zburând din vârf de munte, Se-nalță până-n ceruri și scot țipete crunte. De pe Balcani e unul și din Carpați e altul ... Mult răpide le-i zborul, mult crâncen le-i asaltul, Căci se izbesc de fulgeri la luptă-ucigătoare! ... Întinsele lor aripi se ... la soare, Ș-a lor cumplite gheare și pliscuri oțelite Își dau loviri de moarte și răni își fac cumplite. Deodată cade unul ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

... dreapta îi scapă pe-a săbiei teacă: Sigur de iubire-ți ­ m-aștepte pierzare ­ Tot scoate-voi piatra luminei din mare! ................................................ Din Spania pleacă, cu pașii pribegi, Prin țări și orașe, castele de regi; Abia vede-o țară și iarăși o lasă, Căci piatra luminei gândirea i ... ei frumusețe Și apele fulger cu undele crețe; Se pare că-nvie a basmelor vremuri, Căci lumea-i cuprinsă de-un dulce cutremur. Din nori curge-o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S ... durere; Împarte cu mine pământul și raiul." De dor și de grijă îi tremură graiul. ­ ,,Iubite dorite, în brațele-mi vino Și cruda durere din pieptu-mi alin-o! Să fii al meu mire menitu-i de zodii Și ție păstrat-am a sânului rodii. ­ În van ... o vede Și strigă... și mâna pe dânsa repede... O prinde... prin farmec în jur se-nsenină, El vede lungi râuri, câmpii în lumină, Grădina din țara-i, cu lacu-i, castelu-i Ca-n vis, ca aievea i se arăta lui. Ce stai cu sfială, ce nu te apropii, N ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

... dreapta îi scapă pe-a săbiei teacă: Sigur de iubire-ți ­ m-aștepte pierzare ­ Tot scoate-voi piatra luminei din mare! ................................................ Din Spania pleacă, cu pașii pribegi, Prin țări și orașe, castele de regi; Abia vede-o țară și iarăși o lasă, Căci piatra luminei gândirea i ... ei frumusețe Și apele fulger cu undele crețe; Se pare că-nvie a basmelor vremuri, Căci lumea-i cuprinsă de-un dulce cutremur. Din nori curge-o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S ... durere; Împarte cu mine pământul și raiul." De dor și de grijă îi tremură graiul. ­ ,,Iubite dorite, în brațele-mi vino Și cruda durere din pieptu-mi alin-o! Să fii al meu mire menitu-i de zodii Și ție păstrat-am a sânului rodii. ­ În van ... o vede Și strigă... și mâna pe dânsa repede... O prinde... prin farmec în jur se-nsenină, El vede lungi râuri, câmpii în lumină, Grădina din țara-i, cu lacu-i, castelu-i Ca-n vis, ca aievea i se arăta lui. Ce stai cu sfială, ce nu te apropii, N ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce ... rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în ... îl făcuse dânsul, lasă urme. Într-o zi simți că piciorul stâng îi amorțește, că de-abia îl mai poate mișca. Cum luase altădată sabia din cui, ca s-o încingă pentru întâia oară, așa luă din colț bastonul gros, cu mâner de aur, în care avea să-și sprijine de-acuma bătrânețile. Nu-i plăcea să steie locului; se târa cum ... inima, și chiar oasele i se topiseră. I se părea că e totuna cu patul, că era subțire ca cearșaful, întins ca el. Câteva crâmpeie ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... Ion Creangă - Moş Nichifor Coţcariul Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă 1880 Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Țuțuenii din Târgul Neamțului, dinspre satul Vânătorii Neamțului. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor în Țuțueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui ... de-acasă. Se vede lucru că și moș Nichifor era făcut pe drumuri, căci cum ieșea afară la drum parcă era altul; nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe câți îi întâlnea și de povestit despre toate locurile însemnate pe unde trecea. Într-o dimineață ... Gata, jupâne Strul, numai s-adăp iepușoarele aceste. Du-te și d-ta de-ți pune nora la cale, că acuș te-ajung și eu din urmă. Și cum era moș Nichifor strădalnic și iute la trebile lui, repede zvârle niște coșolină în căruță, așterne deasupra o pereche de poclăzi, înhamă ... a ieșit afară să-și vadă harabagiul. Ș-apoi, povestea cântecului; las' că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbujorată Malca... ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... însărcinăm să spuie căpitanului hotărârea noastră și să-l alegem pe dânsul căpitan. — Pe mine?... — Pe tine. — Jurați!... zise Duman, scoțând cuțitul din teacă. — Jurăm!... răspunseră ceilalți, încrucișând cuțitele cu el. Dar n-apucase să se piardă în sânul codrului ecoul acestui de pe urmă cuvânt jurăm, că ... se pe călcâie, căzu mort pe loc. — Mai are să-mi spuie cineva ceva?... adause căpitanul. Nici o vorbă, nici o șoaptă nu ieși din pieptul hoților încremeniți. — Ascultați, copii!... zise el cu un glas poruncitor de care erau deprinși să tremure cei mai aprigi din banda sa. Cine v-au scăpat pe voi de zapcilic , de bir, de havalele , care vă topeau munca și vă uscau puterile, cine v-a ... — Dumnezeu să te ierte! Dă-mi măcar o bucățică de pâne, că n-am mâncat de trei zile. Omul cu cațaveica albastră încreți iarăș din sprâncene și căută într-o desagă: Aici am pâne pentru mine, aici un curcan fript. E prea bună mâncare pentru un calic. — Iartă-mă ... cum sunt oamenii. — Auzi, Șanta... care e așa de frumoasă, încât ar putea să fie soție în dreptate a oricărui boier mare ...

 

Vasile Alecsandri - Oprișanul

... aprozii se trezeau Și lui vodă răspundeau: ,,Rămâi, doamne, liniștit! Soarele n-a răsărit, Dar în locu-i a sosit Oprișan din Stoienești Cu averi împărătești. El în curte a intrat, De zăbrea a aninat Un cârlig de împărat, Cu pietre scumpe lucrat ... Mihnea-vodă se scula, Fața albă își spăla, Barba neagră-și pieptăna, La icoane se-nchina, Apoi el se înarma Și pe Oprișan chema: ,,Oprișan din Stoienești! Cu dreptul să ne grăiești Ce-ai făcut de-ai adunat Averi mari de împărat, Încât nu numai averi, Dar ai și scutari boieri ... mila măriei-tale!" ,,Nu-l crede, măria-ta! (Cantarul atunci striga). El mie s-a lăudat Ca avere-a adunat Numai din puterea lui, Nu din mila domnului. Dar n-am ciudă de asta Cât am ciudă de alta: Oprișanul mi-a spus mie Că așteaptă ca să-i ... anul! Știi tu, Mihneo, ori nu știi Că-n ziua Sântei Marii Era, doamne, ca să-ți vie Firman de la-mpărăție Să te scoată din ...

 

Ion Luca Caragiale - Vizită...

... să te iert! Maiorul sare de gâtul mamei și o sărută... Mamei îi trece; iar eu, după ce am luat dulceața, mă pregătesc să sorb din cafea... — Nu vă supără fumul de tutun? întreb eu pe madam Popescu. — Vai de mine! la noi se fumează... Bărbatu-meu fumează... și ... un moment, se-ntoarce cu cheseaua goală; o pune pe o masă, se apropie de mine, îmi ia de pe mescioară tabacherea cu țigarete regale, scoate una, o pune în gură și mă salută militărește, ca orice soldat care cere unui țivil să-i împrumute foc. Eu nu știu ce trebuie ... până la carton. Apoi se repede la mingea pe care i-am adus-o eu și-ncepe s-o trântească. Mingea sare până la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de cristal. — Ionel! astâmpără-te, mamă! Ai să spargi ceva... Vrei să mă superi? vrei să moară ... trântește cu mult necaz de parchet. Eu aduc spre gură ceașca, dar, vorba francezului, entre la coupe et les lèvres… 4 mingea îmi zboară din mână ceașca, opărindu-mă cu cafeaua, care se varsă pe pantalonii mei de vizită, coloarea oului de rață. — Ai văzut ce-ai făcut?... Nu ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel

... de-i găsi făioară, Să mi-o cerni În sitișoară, S-o frămânți În lăcrimioare Și s-o coci La țâțișoare, C-am să plec Din țară-n țară Ca s-ajung, Din sat în sat, Până-n târg La Țarigrad, La cinstitul de-mpărat, Și la el să jeluiesc Că nu-i chip să mai trăiesc. Și ... Voichița-mbrățișa, Drumulețu-și apuca Și la Poartă se ducea. Acolo, de-mi ajungea În genunchie-ngenunchea, Trei zile-n poartă ședea. Împăratul se uita, Din ciubuc tutun trăgea, Și pe Tudor când vedea, Ciubucgiu-și trimetea, La serai că mi-l chiema Și din gură-l întreba —Pazarghian Tudor, Heisicol Tudor, Savalași Tudor, Pe la noi Ce-ai căutat, Averea cui Ți-ai lăsat? —Preacinstitule-mpărat, Mare ... mbăta, De gârlici se-mpiedica, Jos cu fața mi-și cădea, Somn adânc îl cuprindea. Iată, măre, se-ntâmplase Mă-sa noaptea că visase Și din somn se deșteptase. Ea din somn se deștepta, Sete mare c-o ardea, Limba-n gură-i dogorea Și Voichiții că-i zicea —Voică, Voică, nora mea, Mi-te ... punea, Iar Voichița De-l vedea, Cu mâini părul Că-și smulgea, Lângă dânsul Leșina. Mă-sa-ndată c-alerga Și, pe Tudor când vedea, ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...